Despre mine

Bine ați venit pe site-ul meu. ❤️ Welcome to my site! ❤

Mancarea este o parte importantă a unei diete echilibrate.”– Fran Lebowitz🙂

Pasiunea mea pentru gatit am descoperit-o de mai bine de doi ani, deși cred că talentul era dinainte. Ador sa fac prăjituri și torturi dar în special îmi place sa le decorez deși nu am făcut nici un curs. Am exersat rețelele și astfel din greșelile făcute am invatat sa le fac până când preparatul a fost pe placul meu și al familiei.

În urma cu doi ani mi-am creat acest blog , aici a început povestea mea unde începusem sa îmi scriu rețetele mele personalizate. “Împinsă” de la spate de preferințele familiei mele legate de mancare, am început ușor ușor sa prind curaj în ale gătitului și astfel am adaugat un plus de savoare în rețete. În acest fel, reușeam sa îmi multumesc familia, dar și pe cei care ne călcau pragul casei iar la final eram mulțumită și încântată vazand că preparatele mele erau apreciate.

La început am fost sceptica, indiferent pentru cine am gătit, familie, prieteni sau doar pentru mine, mereu am avut o temere ca la final va fi un dezastru culinar. Nu a fost mereu perfect, însă familia mi-a fost mereu alături . Nu mai spun cat de mult îmi creștea inima, atunci cand prajitura făcută cu drag pentru ei era un dezastru iar fetele mele mâncau cu plăcere din ea spunând cat de gustoasa e. Era poate, cea mai mare încurajare pe care o puteam primi, astfel că încercările mele de a face o reteta gustoasa dar si aratoasa pe farfurie nu erau în zadar.

As putea spune că imaginația și creativitatea sunt “ingredientele” mele secrete pentru a avea o rețetă de succes și inevitabil le-am folosit din plin, de multe ori fără sa îmi dau seama cat de usor aceste “ingrediente” pot fi cheia spre succes.

Ma găsiți și pe canalul meu de YouTube

Dar si pe instagram .

Advertisement